Conform unui studiu realizat în 15 țări europene, corvoada treburilor casnice continuă să cadă în principal pe umerii femeilor, scrie publicația elenă Kathimerini.

Poate că într-o zi diferențele salariale dintre bărbați și femei se vor reduce. Poate, cândva, mai multe femei vor ajunge în funcții de conducere. Dar cu greu se va schimba balanța instituită de secole în cel mai puternic bastion al inegalității: viața de familie și treburile casnice.

Un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Studii Demografice din Barcelona pe un eșantion de 74.630 de persoane, reprezentând cupluri cu copii sub 18 ani, din 15 țări europene (Austria, Belgia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Norvegia, Polonia, România, Serbia, Spania, Marea Britanie) și care a fost publicat în martie 2024, a arătat că timpul în care femeile din toate aceste țări se ocupă de treburile casnice este în mod covârșitor mai mare decât cel al bărbaților.

Italia, Grecia și România sunt țările în care tot ceea ce ține de casă și de copii este o „treabă strict a femeilor”. Impresionant este că în Grecia, până și femeile „de carieră”, care aduc acasă mult mai mulți bani decât soții lor, ajung să gătească și să spele vase la sfârșitul zilei. De ce așa? „De dragul liniștii în familie”, răspund femeile. „Pentru că nu știu ce să fac”, răspund bărbații.

După cum arată datele studiului, o mamă din Grecia petrece în medie 4,7 ore pe zi gătind, făcând curățenie, spălând, plimbând câinele, dar și pentru a aranja programul membrilor familiei ca și cum ar fi o secretară permanentă a casei. În schimb, un tată va petrece în medie doar 1/5 din timpul alocat de mamă, adică aproape o oră (mai exact 59 de minute) pe zi pentru treburile casnice. Aceeași situație se înregistrează și în Italia și România.

Repartizarea inegală a treburilor casnice este valabilă și pentru țările nordice precum Finlanda și Norvegia, dar acolo diferența e puțin mai mică. În Belgia, Germania, Estonia, Spania și Franța, femeile petrec cu aproximativ 3,6 ore pe zi mai mult timp decât bărbații pentru treburile casnice. Însă în aceste țări, cifrele arată că și bărbații participă la activitățile din gospodărie, alocând chiar și 2 ore pe zi pentru acestea.

În Norvegia și Finlanda femeile petrec aproximativ 3 ore pe zi spălând, gătind și făcând curățenie, dar și bărbații se ocupă de casă cel puțin 2 ore pe zi. În plus, este de remarcat că în aceste două țări, femeile și bărbații par să aibă o pondere aproximativ egală în problema „gestionării” gospodăriei, adică în stabilirea unui program pentru buna funcționare a familiei. 

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA