Secretarul de stat Antony Blinken i-a reiterat prim-ministrului Benjamin Netanyahu, opoziția americană față de un atac israelian asupra orașului Rafah din sudul Fâșiei Gaza, potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului de stat.

Într-o întâlnire cu Netanyahu, Blinken "a reiterat poziția clară a Statelor Unite referitor la Rafah", a spus Matthew Miller cu privire la ofensiva terestră asupra orașului, la care prim-ministrul israelian refuză să renunțe în ciuda opoziției ONU și a multor capitale, care se tem de un măcel în rândul celor aproximativ 1,5 milioane de civili înghesuiți acolo, marea majoritate strămutați, relatează ziarul La Libre Belgique.

 Discuțiile dintre Blinken și Netanyahu, mai întâi între patru ochi, apoi extinse la consilierii lor, au durat două ore și jumătate.

Aceasta este a șaptea călătorie a domnului Blinken în Orientul Mijlociu de la atacul fără precedent efectuat pe 7 octombrie de Hamasul palestinian în sudul Israelului dinspre Fâșia Gaza, care a declanșat un răspuns total din partea Israelului pe teritoriul palestinian.

 Mediatorii - Egipt, Qatar, Statele Unite - încă așteaptă răspunsul Hamas la cea mai recentă versiune a unei oferte de armistițiu, inclusiv o pauză în ofensiva israeliană și eliberarea deținuților palestinieni în schimbul celei a ostaticilor răpiți în Israel în timpul atacul din 7 octombrie. 

Dl Blinken a asigurat mai devreme că Statele Unite sunt "hotărâte" ca Israelul și Hamasul să încheie acest acord de armistițiu "acum", după aproape șapte luni de lupte și bombardamente în Fâșia Gaza asediată și amenințate de foamete. 

Potrivit dlui Miller, domnul Blinken a discutat despre acest acord de armistițiu cu domnul Netanyahu și a estimat că "Hamasul blochează calea către încetarea focului". 

Secretarul de stat american a recunoscut, de asemenea, că mai mult ajutor a intrat în Fâșia Gaza de când Israelul a autorizat, în aprilie, sub presiunea americană, deschiderea unui acces mai mare pe teritoriul palestinian și i-a repetat dlui Netanyahu "importanța menținerii și accelerării acestei îmbunătățiri", potrivit dlui Miller. 


SURSA: RADOR RADIO ROMÂNIA